1093

Din 1 mai, salariul minim garantat în Moldova va crește

Conform Legii salarizării, statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, precum şi unele norme şi garanţii de stat.

Începând cu 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se propune să fie stabilit în mărime de 16,42 lei pe oră sau 2775 de lei pe lună. Un proiect de hotărâre de Guvern a fost propus spre dezbateri publice de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Proiectul de hotărâre este elaborat în scopul reexaminării cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Conform Legii salarizării, statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, precum şi unele norme şi garanţii de stat: plata sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, plata orelor de noapte, plata orelor suplimentare, plata pentru orele de staţionare şi aflarea în şomajul tehnic.

Potrivit legii, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Formula de determinare a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național este redată în lege.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, începând cu 1 mai 2018, este de 2610 lei pe lună. Indicele prețurilor de consum în anul 2018 față de anul 2017 este de 103%, rata de creștere/descreștere a valorii adăugate brute în anul 2018 față de anul 2017 este 104,2 %, rata de creștere/descreștere a numărului mediu al salariaților în anul 2018 față de anul 2017  este de 100,9 %.

 ”Astfel, rata de creștere a productivității muncii este raportul procentual dintre rata de creștere a valorii adăugate brute și rata de creștere a numărului scriptic mediu al salariaților. Rata de creștere a productivității muncii este de 103,3 procente”, potrivit specialiștilor de la minister.  

Creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național este de 6,3 la sută. Valoarea de calcul a cuantumului minim garantat reexaminat conform indicatorilor anului 2018 constituie 2774,43 de lei.

Reieșind din rezultatul obținut, potrivit experților de la minister, începând cu 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se propune să fie stabilit în mărime de 16,42 de lei pe oră sau 2775 de lei pe lună.

sputnik.md

0