872

În Capitală vor fi instalate bănci de beton create prin imprimare 3D

În capitală vor fi instalate în această primăvară 25 de bănci din beton tipărite la imprimanta 3D.

Acestea sunt create după formula 3 în 1 și au în structura lor încorporat un scaun pentru recreere, ghiveci pentru flori și urnă de gunoi, transmite MOLDPRES.

Băncile sunt produse după o metodă inovativă – construcție de beton creată prin imprimare 3D. Imprimanta aplică stratificat amestecul de mortar prin duze speciale. Această tehnică asigură crearea mobilierului urban de orice formă, reduce timpul și costurile de construcție.

„Calculatorul dirijează printr-un software munca imprimantei. Prin această tehnologie asigurăm uniformitatea procesului și varietatea formelor. Procesul este automatizat, singura intervenție umană având loc doar la încărcarea periodică a sistemului de alimentare cu mortar. Tiparul unei bănci durează până la 8 ore”, a spus Elena Meseaț, director executiv al companiei care se ocupă de producerea băncilor.

Noul mobilier urban va fi instalat pe bd. Mircea cel Bătrân din capitală și va fi produs cu sprijinul proiectului „Orașe Verzi Durabile”, finanțat de Facilitatea Globală de Mediu și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Proiectul „Orașe verzi durabile pentru Moldova”, implementat în perioada 2018-2022, are un buget total de 2,72 mln dolari, dintre care 2,64 mln dolari sunt acordați de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) și 80 mii dolari – de PNUD Moldova.


radiochisinau.md

0