Administratorul turc al unui hotel din Chişinău riscă cinci ani de închisoare
Un cetăţean al Turciei, în vârstă de 48 de ani, va compărea pe banca acuzaţilor pentru organizarea migraţiei ilegale pentru trei conaţionali, în baza paşapoartelor diplomatice false. Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a inculpatului în judecată.
Procurorii spun că, în perioada martie – aprilie 2017, individul a adăpostit trei cetăţeni turci în hotelul pe care–l administra la Chişinău, timp în care le-a asigurat perfectarea paşapoartelor diplomatice false, le-a organizat ieşirea de pe teritoriul Republicii Moldova şi tranzitarea Ucrainei în direcţia Uniunii Europene. Cei trei cetăţeni turci, toţi în vârstă de 22 de ani, au fost stopaţi pe teritorul Slovaciei, în timpul controlului fiind constatat falsul paşapoartelor diplomatice.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul, acuzat de organizarea migraţiei ilegale, riscă până la 5 ani închisoare.
tv8.md