1083

Incendiu într-o saună din municipiul Chișinău

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că în seara zilei de 28 februarie la ora 18:48 angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu într-o saună de pe strada N.Dimo 13, din municipiul Chișinău. La fața locului au fost îndreptate două autospeciale de intervenție.

Pompierii au stabilit că flăcările au cuprins baia cu aburi, dar și au afectat tavanul din plastic. Salvatorii au reușit să localizeze arderea către ora 19:02 fără ca aceasta să obțină răspândire.  Incendiul a fost lichidat la ora 20:49.

În urma arderii nimeni nu a avut de suferit, iar flăcările au afectat suprafața de 15 metri pătrați. Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi investigate.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 81 situații de risc.  De la începutul anului 2019 în Republica Moldova au fost înregistrate 274 incendii.


abcnews.md

0