925

Circa 1000 de incidente au fost înregistrate la acest scrutin

La alegerile parlamentare din 24 februarie și la referendum au fost mai multe incidente, în special legate fotografierea buletinelor de vot, transportarea organizată a alegătorilor spre secțiile de vot, dar și votarea nejustificată în grup. Un raport prezentat astăzi de Asociația Promo-LEX, care monitorizează procesul de vot, arată că la acest scrutin au fost înregistrate circa 1000 de incidente, în timp ce la scrutinul prezidențial din 2016 au fost circa 400 de încălcări, după cum a spus directorul de program Promo-LEX, Pavel Postică.

Potrivit Promo-LEX, în listele electorale au fost atestate mai multe deficiențe. Au fost cazuri în care alegătorii au spus că în apartamentelor sunt înregistrate persoane străine, iar în listele electorale au fost identificate numele unor persoane decedate.

Observatorii asociației Promo-LEX au făcut și o numărare în paralelă a voturilor, care arată că în marea majoritate a circumscripțiilor rezultatele numărării sunt similare cu cele ale Comisiei Electorale Centrale.

Directorul de program Promo-LEX, Pavel Postică a declarat că potrivit datelor preliminare, de la ora 9:30, în baza a 1843 procese verbale numărate, pe circumscripția națională PSRM a acumulat 30,83%, urmat de blocul ACUM cu 26,2%. Numărătoarea paralelă a Promo-LEX, arată că pe locul trei se plasează PD cu 24,6%, iar pe locul patru este PPȘ, care acumulat 8,48 %.

radiochisinau.md

0