1482

Omul legii care i-ar fi propus sex unui minor contra sumei de 50 de euro a fost concediat

Comandantul adjunct al Trupelor de Carabinieri, bănuit că  ar fi ademenit pe un adolescent în vârstă de 17 ani, propunându-i să-i facă sex oral în schimbul a 50 de euro, a fost dat afară de la muncă și reținut. Pe marginea acestui caz, Procuratura a pornit o cauză penală.

Vestea a fost dată de Departamentul Trupelor de Carabinieri. „Cu referire la cazul difuzat în presă în care este vizat angajatul Mihail Bejan, vă informăm că, în conformitate cu prevederile legale, prin ordinul MAI, acesta a fost eliberat din serviciul militar prin contract”, se arată într-un comunicat.

Departamentul Trupelor de Carabinieri precizează că pe marginea acestui caz Procuratura Generală a pornit o cauză penală.

Potrivit TV8, acesta a fost reținut, întrucât procurorii au bănuit că bărbatul poate să se eschiveze de la urmărire penală prin fuga din țară.

Amintim că în presă au ajuns mărturiile mamei adolescentului care a spus că omul legii i-a ademenit fiul în pădure și i-a cerut sex oral contra sumei de 50 de euro.

agora.md

0