904

Prima navă spaţială ajunge pe partea nevăzută a Lunii

O navă robotizată a Chinei a devenit prima navă spaţială care aterizează pe faţa nevăzută a Lunii.

Presa de stat din Beijing a confirmat că Chang’e-4 a ajuns pe solul lunar cu succes.

Aceasta reprezintă un jalon important pentru explorarea spaţiului. Misiunea fără precedent s-a confruntat cu încercări dificile, printre care şi aselenizarea pe terenul mai accidentat, de pe partea nevăzută a Lunii, şi necesitatea unui satelit care să transmită semnalele pe Pământ.

Chang’e-4, numită după o zeiţă chineză, a aselenizat în apropierea Polului Sud al Lunii, în cel mai vechi şi adânc crater al acesteia. Experimentele care vor fi efectuate la bord vor oferi informaţii importante legate de formarea sistemului nostru solar.

radiochisinau.md

0