Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost înmormântat
Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost înmormântat aseară alături de soţia sa, Barbara, cu care a trăit împreună mai mult de 70 de ani, şi de fiica lor decedată la o vârstă fragedă.
După o ceremonie solemnă în Congres luni, apoi funeralii de stat şi o zi de doliu naţional miercuri, moment rar de unitate a ţării, cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite (mandat 1989-1993) a fost condus pe ultimul drum, relatează AFP.
Ultimul preşedinte american din timpul Războiului Rece, George H. W. Bush a văzut căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea Uniunii Sovietice.
El a condus apoi coaliţia internaţională în primul război din Golf, după care a fost învins covârşitor în 1992 de Bill Clinton, care i-a barat drumul spre al doilea mandat.
George Bush H.W. a murit săptămâna trecută, la vârsta de 94 de ani.
radiochisinau.md