885

Igor Dodon va participa la reuniunea liderilor ţărilor Uniunii Economie Eurasiatice

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat joi că va participa pe data de 6 decembrie la reuniunea şefilor statelor membre ale Uniunii Economie Eurasiatice (UEE), informează site-ul agenţiei Tass.

"Voi fi la Sankt Petersburg pe 6 decembrie pentru o reuniune a şefilor statelor UEE, la care am fost invitaţi ca observatori", a declarat Dodon după o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Rusia.

Liderul de la Chişinău a mai afirmat că pe marginea reuniunii va fi semnat un acord de cooperare între Rusia şi anumite regiuni din Republica Moldova. Acordul are drept scop să faciliteze vânzarea produselor moldoveneşti în Rusia. Este plănuită şi lansarea unui brand numit "Produs în Moldova - produs pentru Rusia".

Republica Moldova s-a apropiat tot mai mult de Uniunea Eurasiatică după ce Dodon a devenit preşedinte, în anul 2016. Chişinăul a obţinut statutul de observator în cadrul acestei organizaţii economice, care este dominată de Rusia.

Într-un discurs recent în Duma de Stat de la Moscova, Dodon a condamnat miercuri apelurile unor politicieni prooccidentali de la Chişinău de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria.

În iunie, Guvernul prooccidental de la Chişinău a cerut, printr-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală ONU, retragerea trupelor ruse de menţinere a păcii din regiunea separatistă moldoveană Transnistria. Rusia a criticat iniţiativa Guvernului de la Chişinău, afirmând că sunt afectate eforturile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de soluţionare a conflictului transnistrean.

mediafax.ro

0