935

Carpov: Trupele ruse pe teritoriul Moldovei sunt cel mai mare pericol

Prezența trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova a devenit cel mai mare pericol pentru securitatea națională. Aflarea trupelor militare străine, a tehnicii militare, munițiilor pe teritoriul unui stat periclitează situația în domeniul securității militare.

Declarația aparține președintelui Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Eugen Carpov, transmite IPN.

În cazul Republicii Moldova, prezența trupelor ruse a fost și rămâne un instrument de menținere a regimului separatist din regiunea transnistreană. „Dacă nu ar fi existat trupele ruse staționate acolo permanent, în toată perioada respectivă, eu am convingerea că o soluție pentru conflictul transnistrean ar fi fost găsită mai devreme. Astăzi, Federația Rusă, prin prezența sa deschisă și mă refer la trupele militare, reprezintă un element care stimulează factorii interni din regiunea transnistreană să încerce să demonstreze populației locale că Transnistria este un subiect cu drept internațional”, a spus Eugen Carpov în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Potrivit lui, diplomații sunt obligați să abordeze subiectul prezenței ilegale a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova în toate forurile internaționale. Asemenea demersuri se întreprind în permanență la OSCE, ONU, NATO, UE și alte organizații cu care Moldova are relații.

Totodată, Eugen Carpov spune că având în vedere conjunctura internațională și acțiunile Federației Ruse la nivel internațional, în prezent, șansele practice de a fi reluat procesul de retragere a trupelor sunt mult mai mici decât cu 10-15 ani în urmă.

Vitalie Stoian, comandant al Armatei Naționale, spune că în stânga Nistrului actualmente se află aproximativ 20 de mii de tone de arme și muniții, care au un termen de păstrare depășit. Respectiv, transportarea și depozitarea lor constituie un pericol. „S-a făcut un studiu și s-a demonstrat că o explozie necontrolată la acest depozit poate fi echivalent cu explozia nucleară din 1945 în Hiroshima, care a nimicit în jur de 170 de mii de oameni”, a menționat Vitalie Stoian.

Potrivit lui, de aceste muniții are grijă Grupul operativ de trupe al Federației Ruse care se află în Transnistria. Republica Moldova nu are acces la depozitul de la Cobasna și nu cunoaște care este situația reală.

deschide.md

0