1061

NOTA BENE: Două rute noi de troleibuz în capitală

Astăzi, 10 septembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi lansate două rute noi de troleibuz. Reţeaua de transport public va fi extinsă cu rutele de troleibuz nr. 32 , ce vor circula din str. 31 August 1989 până în comuna Stăuceni şi ruta de troleibuz nr. 33 care va merge de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova până la strada Bariera Sculeni, relatează trm.md.

„În total, pe aceste două rute vor circula cinci troleibuze de tip nou cu mers autonom. Ruta de troleibuz nr. 32 va fi deservită de trei unităţi de transport, iar pe ruta de troleibuz nr. 33 vor circula două unităţi de transport”, a declarat ofițerul de presă al Primăriei municipiului Chișinău, Vadim Brînzaniuc.

Ruta nr. 32 va circula:

Tur: (în raza oraşului Chişinău): str. 31 August 1989 – str. Al. Puşkin – str. Constantin Tănase – bd. Grigore Vieru – bd. Renaşterii Naţionale – Calea Orheiului – (în raza comunei Stăuceni): str. Păcii, str. Grătieşti, str. Constructorilor, str. Vasile Alecsandri, str. Dumitru Matcovschi;

Retur:  (în raza comunei Stăuceni): str. Dumitru Matcovschi, str. Ion Creangă, str. Constructorilor, str. Grătieşti, str. Păcii, (în raza oraşului Chişinău): Calea Orheiului, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru, str. Constantin Tănase, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. 31 August 1989.

Ruta de troleibuz nr. 33 va circula pe următorul itinerar:

Tur:  str. Mirceşti, str. Petricani, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Calea Ieşilor (până la str. Bariera Sculeni).

Retur:  Calea Ieşilor, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Mihai Viteazul, str. Petricani, şos. Balcani, str. Mirceşti.

Menționăm că în luna mai, curent, Regia Transport Electric „Chişinău” a lansat prima rută de troleibuz cu propulsie autonomă, care circulă până în suburbia Sângera. Anterior, a fost lansată și ruta de troleibuz numărul 30, care circulă până la Aeroportul Internațional Chișinău. Prețul pentru un bilet rămâne același – doi lei.

24h.md

0