851

Un avion de vânătoare s-a prăbuşit după ce s-a izbit de păsări

Un avion de vânătoare suedez de tip Jas Gripen, produs de către grupul Saab, s-a prăbuşit marţi în sudul Suediei după ce s-a izbit de păsări, au anunţat autorităţile, precizând că pilotul a reuşit să se catapulteze înainte de impactul cu solul, relatează AFP.

''Este vorba de o coliziune cu o pasăre. Pilotul a trebuit să se catapulteze'', a declarat pentru AFP Johan Lundgren, purtător de cuvânt al forţelor armate suedeze.

Accidentul s-a produs la o distanţă de opt kilometri nord de o bază aeriană militară, un loc izolat şi împădurit din apropiere de oraşul Ronneby, în sudul Suediei, fără să se înregistreze victime.

Pilotul efectua o misiune de antrenament cu un Jas Gripen, un avion de vânătoare fabricat de către producătorul suedez Saab. El a fost transportat la spital pentru a efectua o serie de examene.

Nu este ceva rar ca avioane să intre în coliziune cu păsări în Suedia, unde 400 de incidente de acest fel au loc în fiecare an, a declarat un analist de la Agenţia suedeză de Transporturi, Charlotte Billgren, contactată de către agenţia de presă TT.

Grupul suedez de apărare şi aeronautică Saab, care produce avioane de luptă Gripen, utilizate de către forţele aeriene braziliene, ungare, thailandeze şi sud-africane - şi care încearcă să pătrundă pe piaţa indiană -, nu este la primul său accident.

În 2017, un pilot thailandez a murit într-un accident al avionului său, un JAS 39 Gripen, în timpul unui show aviatic. În 2015, un Gripen închiriat de către Ungaria a fost avariat după ce a derapat pe o bază aeriană cehă.

radiochisinau.md

0