666

A „furat” pașaportul iubitei ca aceasta să nu poată părăsi țara

Pentru a se asigura că iubita nu va părăsi teritoriul țării, un cetățean moldovean i-a sustras documentul de călătorie, ca apoi la frontieră să afle că este falsificat.

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au inițiat procedura de documentare pe numele bărbatului pentru deținerea actelor oficiale falsificate.

Cazul a fost înregistrat ieri, 15 august, pe sensul de ieșire din tărâm când la linia de control s-a apropiat la linia un mijloc de transport ce efectua cursa ocazională Moldova-Germania. În calitate de pasager se afla un conațional care s-a legitimat cu pașaportul biometric valabil. La solicitarea inspectorului, bărbatul în vârstă de 39 de ani a prezentat toate actele pe care le avea în posesie, printre care și o carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile române pe numele unei locuitoare a orașului Criuleni. După o examinare s-a constatat indici care semnalau neveridicitatea actului românesc.

Audiat, moldoveanul a comunicat că persoana posesoare a cărții de identitate este concubina lui, iar motivul pentru care îl avea asupra sa era de a împiedica deplasarea acesteia pe teritoriul Uniunii Europene. Mai mult decât atât, bărbatul a menționat că nu cunoaște nimic despre fals întrucât femeia în vârstă de 35 ani își avea actul perfectat înainte ca ei să se cunoască.

Ca urmare, documentul a fost trimis spre expertiză, iar polițiștii de frontieră efetuează cercetări pe marginea acestui caz pentru a elucida toate circumstanțele și de a identifica persoanele implicate.

noi.md

0