909

UE majorează importurile de gaze naturale lichefiate din SUA

De la sosirea în portul Sines din Portugalia a primei nave care transporta gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în aprilie 2016, şi până în 9 august, importurile UE de LNG din Statele Unite au crescut de la zero la 2,8 miliarde metri cubi, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE), citat de AGERPRES.

În declaraţia comună UE - SUA convenită în 26 iulie la Washington, în urma întâlnirii dintre şeful statului american, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a convenit întărirea cooperării strategice în domeniul energiei între SUA şi UE. În acest context, UE va majora cantitatea de LNG importate din SUA, pentru a-şi diversifica livrările de energie şi a le face mai sigure. Prin urmare, SUA şi UE vor colabora pentru a facilita comerţul în domeniul gazelor naturale lichefiate.

"UE s-a pregătit să faciliteze mai multe importuri de LNG din SUA. Majorarea exporturilor de gaze naturale lichefiate din SUA, dacă preţul este competitiv, ar putea juca un rol important şi strategic în furnizarea de gaze către UE, dar şi Washingtonul trebuie să renunţe la restricţiile impuse la exporturile de LNG. Ambele părţi au mult de câştigat lucrând împreună în domeniul energiei", a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană a cofinanţat sau s-a angajat să cofinanţeze proiecte de infrastructură LNG în valoare de peste 638 de milioane de euro. Pe lângă capacitatea existentă de stocare de 150 de miliarde metri cubi din UE, blocul comunitar sprijină 14 proiecte de infrastructură LNG, care vor majora capacitatea cu încă 15 miliarde metri cubi până în 2021, sprijinind importurile din SUA.

Acordul dintre SUA şi UE prevede o creştere a achiziţiilor europene de soia şi de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington.

radiochisinau.md

0