631

CEC a reacționat la nemulțumirile societății civile privind acreditarea observatorilor la alegeri

Comisia Electorală Centrală (CEC) vine cu un răspuns la apelului public lansat de membrii Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte și alte ONG-uri ce vizează adoptarea deciziei privind modificarea și completarea Regulamentului privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora.

Astfel, CEC susține că „acuzațiile aduse sunt exagerate și lipsite de fond”. Reprezentanții instituției susțin că au asigurat transparența în privința acestor modificări, care au fost plasate, pe 27 aprilie, pe pagina oficială a CEC pentru consultări publice.

„CEC precizează că modificările operate la Regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora sunt de ordin tehnic și au drept scop doar îmbunătățirea procesului electoral, în special sub aspectul procedurii de acreditare a observatorilor, și nu încalcă careva prevederi din legislația națională. Cu referire la introducerea unui formular, ce urmează a fi completat către persoanele care doresc să fie acreditate în calitate de observatori naționali, menționăm că modificarea dată a fost efectuată din mai multe raționamente și a fost discutată cu reprezentații societății civile și anterior”, precizează reprezentanții Comisiei, într-un comunicat.

Amintim că societatea civilă susține că modificările efectuate de CEC au făcut ca procedura de acreditare a observatorilor la alegeri să fie mai dificilă.

radiochisinau.md

0