688

Salvatorii recomandă evitarea scăldatului în locurile periculoase

Pregătirile pentru perioada estivală sunt pe ultima sută de metri. În zonele de agrement, autorităţile publice locale au început lucrările de curăţare şi amenajare a plajelor, iar în timpul apropiat va fi reînnoit şi afânat nisipul pe plaje. Pentru a evita situaţiile tragice, salvatorii le recomandă oamenilor să evite scăldatul în locurile periculoase, iar copiii să nu fie lăsaţi nesupravegheaţi.

Odată cu începerea sezonului estival, numărul persoanelor care îşi petrec timpul liber în apropierea bazinelor acvatice este tot mai mare. Unii oameni afirmă că ştiu regulile de siguranţă la scăldat şi cum să acţioneze atunci când o persoană se îneacă, iar alţii spun că nu s-au informat în acest sens.

„Avem grijă, nu le permite copiilor acolo unde nu au voie. Folosim cercul pentru scăldat sau alte accesorii pentru înot. Cine poate înota e bravo, dar cine nu, poate să se ducă ca toporul la fund. Mai întâi, persoana care se îneacă trebuie scoasă la mal, apoi sunăm la salvare şi facem respiraţia artificială. Dacă serios, nu prea am citit despre asta, nu mă interesează”, au spus oamenii.

„Oamenii trebuie să aleagă locuri special amenajate, unde să fie prezenţi salvatorii, salvamarii, să nu fie în pericol atunci când se scaldă. Dacă persoana simte ca a obosit, dacă are maladii cronice, nu trebuie să stea prea mult timp la soare sau în apă”, a menționat medicul Igor Mocanu.

De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi fără supraveghere, nu trebuie să se scalde pe întuneric sau pe vreme instabilă, iar în apă să intre treptat, pentru a nu risca un șoc termic. Atunci când suntem martorii unui caz de înec, specialiştii recomandă să scoatem persoana din apă şi să-i eliberăm imediat căile respiratorii.

„Îl punem pe o parte ca tot lichidul care este în cavitatea bucală să iasă. Ne uităm dacă este ceva în cavitatea bucală, poate să fie alge, nămol, alte obiecte pe care le scoatem. Ne uităm la cutia toracică şi facem ventilări. Găsim unde începe osul stern, unde se termină osul stern, găsim mijlocul, amplasăm podul palmei, poziţia perpendiculară şi facem 30 de compresii”, a mai adăugat medicul.

Conform datelor statistice, de la începutul acestui an s-au înregistrat 17 cazuri de înec. Ultimul caz tragic s-a întâmplat în seara de Duminica Mare, în satul Pohribeni, din Orhei, când trei fraţi s-au înecat într-un bazin acvatic.

hotnews.md

0