95

Parlamentul de la Chișinău a aprobat în prima lectură o rectificare a bugetului

Parlamentul de la Chișinău a aprobat în prima lectură o rectificare a bugetului pentru a finanța, între altele, reparația drumurilor și activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Potrivit rectificărilor care mai trebuie votate în lectura a doua și promulgate de șeful statului, pentru reparația drumurilor publice naționale, locale și a străzilor sunt alocate 800 de milioane de lei. Vor mai fi alocate mijloace financiare suplimentare în sumă de peste 32 milioane de lei pentru ANI și alte agenții din domeniul combaterii corupției.

Faptul că finanțarea ANI nu fusese prevăzută inițial în buget a întârziat debursarea primei tranșe din ajutorul macrofinanciar european în valoare totală de 100 de milioane de euro, pe care autoritățile moldovene încă o mai așteaptă.

europalibera.org

0