616

Directorul CNAM a avut, în plină criză, un salariu de 44.000 de lei pe lună

Porivit sănătateinfo, directorul general al CNAM a ridicat în 2017, an de criză, un salariu lunar de 44.000 de lei sau aproximativ 2.200 de euro. Cel puțin așa este indicat în declarația sa de avere. Din câte se poate înțelege, Dumitru Parfentiev s-a bucurat de o creștere salarială esențială, întrucât în anul 2016 leafa acestuia era de 26.500 lei.

Dacă doctorii din sistemul public de sănătate s-au „bucurat” de creșteri salariale de 4 la sută anul acesta, la Compania Națională de Asigurări în Medicină - instituție autonomă – lucrurile stau cu mult mai bine. În 2017, an în care spitalele trăgeau cureaua să poată da salarii mărite doctorilor la un buget similar, directorul CNAM ridica un salariu lunar de peste 44.000 de lei. În total în anul 2017, Dumitru Parfentiev a ridicat de la CNAM 530 de mii 479 lei. Acesta este singurul său venit declarat.

La capitolul „imobile”, Dumitru Parfentiev a declarat două apartamente, unul cumpărat în anul 2011 și care are o valoare de peste jumătate de milion de lei, iar al doilea – obținut prin moștenire în anul 2012. Parfentiev mai declară și o mașină Dacia, fabricată în anul 2006, care ar costa 40.000 de lei.

Directorul general al CNAM mai are depozite bancare la Victoriabank și ProCredit Bank, în valoare de 250.000 de lei, 4.200 EURO și, respectiv, 4.100 EURO. Acesta mai declară și două conturi curente, de aproximativ 107.000 lei și respectiv 24.000 lei.

În declarația anterioară, care vizează anul 2016, Dumitru Parfentiev a declarat venituri salariale de la CNAM în valoare de 318.000 lei, adică de aproximativ 26.500 lei pe lună.

Deși în afară de aparatul central mai există încă 5 Agenții teritoriale, directorii acestora nu sunt obligați să-și declare averile, respectiv nu cunoaștem nici de salarii au ridicat de pe banii celor care plătesc polița medicală. Doar declarația directorului Agenției Teritoriale Vest, Oleg Belbaș, este publică, dar pentru că acesta a deținut și funcția de consilier raional. Astfel, din declarație reiese că acesta a obținut anul trecut un venit de 228.000 de lei de la CNAM, adică aproximativ 19.000 lunar.

Amintim că CNAM gestionează în 2018 un buget de aproximativ 6,6 miliarde de lei, acesta fiind în creștere de la an la an.

radiochisinau.md

0