986

Ceban îl acuză pe Năstase că i-a plagiat programul electoral

Candidatul Partidului Socialiștilor la Primăria Chișinău Ion Ceban îl acuză pe contracandidatul PPDA Andrei Năstate de plagierea programului său electoral.

Ceban a spus ieri, 2 mai, că programul electoral al lui Năstase este realizat pe baza ideilor sale.

„Dacă le comparați, cam 60 la sută au fost scoase din programul nostru, foaia volantă pe care noi am văzut-o. Dacă lipsește inspirația sau experiența, noi nu avem o problemă. Ajungem în dezbateri, le discutăm", a menţionat Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de primar.

Am încercat să obținem o reacție de la vicepreședintele PPDA Alexandru Slusari, însă acesta are telefonul deconectat.

Amintim că, anterior, Platforma DA a acuzat PSRM-ul că ar fi preluat sloganul folosit de ei: „Azi capitala, mîine toată țara". Asta după ce Chișinăul a fost împânzit de bannere în care apare candidatul socialiștilor însoțit de mesajul "Salvăm Capitala, apoi salvăm și țara".

Ținem să precizăm că, de fapt, atât PPDA, cât și PSRM s-au inspirat din sloganul folosit la Revoluția Românească: „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara" s-a strigat pe străzile oraşului bănățean acum 28 de ani. Acesta a devenit lozinca revoluției care a dus la căderea regimului comunist al lui Ceaușescu.

deschide.md

0