976

Traian Băsescu: N-o să merg la ușa lui Plahotniuc ca să cer cetățenia moldovenească

Fostul președinte al României, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale din R. Moldova, Traian Băsescu, susține că nu va candida niciodată la o funcție de deputat în Parlamentul moldav. În ceea ce privește actul său de identitate moldovenesc, zice că nu va „merge la ușa lui Plahotniuc ca să-i ceară cetățenia R.Moldova” și că va lupta pentru ea în instanță, acolo unde are acest drept juridic.

Politicianul spune că și-a dorit un partid unionist în Moldova prin intermediul căruia să vorbească despre avantajele unirii R. Moldova cu România. Despre aceasta, Băsescu a afirmat, aseară, la TV8.

„Eu vreau să am un partid unionist care să vorbească despre unire. Nu mă interesează carieră politică la Chișinău”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele de onoare al PUN spune că nu a venit în Moldova pentru a-și redeschide viața politică.

„Eu nu mai vreau o carieră politică, eu am o datorie morală – cred în România mare”, a afirmat fostul președinte român.

Traian Băsescu spune că vrea să facă din PUN un partid care să convingă.

Referindu-se la alegerile locale noi din municipiul Chișinău, Traian Băsescu spune că i-a propus fostului primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, posibilitatea de a avea un candidat comun, însă nu a primit niciun răspuns. Potrivit lui, încă este posibilă unificarea forțelor unioniste pentru alegerile locale, dacă unul dintre cele două partide unioniste – PUN și Partidul Liberal – va reuși să ajungă cu candidatul său în turul doi.

deschide.md

0