Gerul din Europa, provocat de un fenomen anormal. Polul Nord se topește
La Polul Nord se înregistrează acum temperaturi peste nivelul de îngheț. Cercetătorii sunt alarmați de un fenomen foarte greu de explicat. În timp ce în Europa temperaturile au scăzut până la -35 de grade Celsius, din cauza valului de frig venit din nord, în zona arctică temperaturile sunt cu până la 20-30 de grade mai ridicate decât ar fi normal.
La Polul Nord este acum noapte polară, iar soarele va răsări abia pe 20 martie. În această perioada, media temperaturii de aici ar trebui să fie -20 chiar -30 de grade Celsius.
În realitate însă, în februarie s-au înregistrat temperaturi pozitive, puțin peste 0 grade Celsius, chiar și o maximă de aproape 6 grade Celsius.
Acest val de căldură de la poli nu face decât să accelereze și mai mult topirea gheții din această zona, scrie The Independent.
Zack Labe, climatolog la Universitatea California din Irvine, recunoaște că până acum nu a mai observat un val de căldură atât de mare în zona polară.
Până în anul 2010, valuri de căldură în regiune arctică erau înregistrate cam de 4 ori la 30 de ani. Însă în ultimii 5 ani, au avut loc nu mai puțin de 4 asemenea anomalii.
Oamenii de știință spun că acest fenomen ar putea fi provocat de topirea și subțierea stratului de gheață de la Polul Nord.
Pe măsură de gheață se retrage, apă mai caldă a oceanului este expusă în contact cu atmosfera, lucru care duce la o încălzire a vremii.
În plus, experții au observat și o încălzirea care are loc în stratosfera Pământului, deocamdată greu de explicat.
Fenomenul provoacă însă rearanjarea straturilor de aer cald și rece, lucru care a dus acum la un val de ger în Europa și un val de căldură la Polul Nord.
Cele două extreme sunt legate între ele, având aceeași cauza, deși aceasta nu este pe deplin explicată.
Climatologii sunt de acord că iarna aceasta este "complet nebună, fără să exagerăm" și că niciodată temperaturile nu au fost atât de extreme.
protv.md