19 mijloace de transport au fost deblocate de salvatori și pompieri din nămeți
În ultimele 24 de ore, 19 mijloace de transport au fost deblocate și tractate de salvatori și pompieri, după ce acestea au rămas pe traseele din țară.
Intervenția pompierilor a fost necesară în UTA Găgăuzia unde în apropiere de postul vamal Vulcănești – Vinogradovca 12 autoturisme și 2 autocamioane au rămas împotmolite.
De ajutorul angajaților IGSU a fost nevoie pe drumuri din raioanele Comrat, Cimișlia și Fălești.
În toate cazurile salvatorii au reușit să intervină pentru acordarea asistenței necesare la deblocarea transportului. La lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 238 unități de tehnică și 342 persoane din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, fiind împrăștiate 1205 tone de material.
Conform informației Serviciului Vamal, în continuare, din cauza podului de gheață format pe râul Nistru, rămâne sistată activitatea posturilor vamale de tip debarcader Cosăuți și Soroca.
În continuare situația din țară este monitorizată de angajații IGSU în componența a 145 de autospeciale și 426 salvatori și pompieri.