1336

Locul în care Dodon a fost „cel mai” Președinte

Cultul personalității pare să îl fi lovit pe Igor Dodon mai devreme decât era pronosticat. Ceea ce, pe pagina oficială de Facebook a fost prezentată ca o vizită prezidențială într-o unitate de învățământ, s-a dovedit a fi și un motiv de slăvire a „conducătorului", iar o tablă desenată pare să fi fost locul în care Dodon a fost „cel mai” Președinte dintre Președinți.

Într-una din fotografii, Dodon apare alături de un grup de elevi ai școlii respective. Cum, în mod normal, ceea ce trebuia să iasă în evidență erau copiii, observăm că, de fapt, pronunțată este tabla școlară din spatele acestora, pe care, ca o întoarcere în timp, scrie „Slava Igoriu", totul fiind decorat cu inimioare în semn de iubire.

Nu știm exact dacă elevii sunt cei care au vrut să își arate astfel dragostea față de „marele conducător" al R. Moldova, dar ce știm cu siguranță este că inițierea de la vârstă fragedă în proslăvirea unei anumite persoane este un act care are similitudini izbitoare în timpurile dictatoriale ale Uniunii Sovietice și care a dus la distrugerea capacității de dezvoltare personală a milioane de copii.



deschide.md

0