574

Oraşele din Germania nu-şi doresc să introducă transportul gratuit în comun

Oraşele germane, care urmau să testeze o serie de măsuri de reducere a poluării, nu doresc să introducă transportul gratuit în comun, aşa cum a propus recent guvernul federal, a anunţat primarul Berlinului, scrie jurnalul.ro.

"Niciun oraş nu a propus transport în comun complet gratuit", a declarat Ashok Sridharan după o întrevedere cu Ministerul Mediului și responsabili ai celor cinci oraşe-pilot.

"Nu cred că e ceva realist", a adăugat edilul, întrebat fiind în legătură cu șansele de realizarea a proiectului.

Un alt responsabil municipal, Christian Specht, din Mannheim, a calificat drept o "iluzie" această idee de gratuitate totală a transportului cu autobuzul, tramvaiul şi metroul. Cele cinci oraşe trebuie să prezinte propuneri concrete Ministerului federal al Mediului până la jumătatea lunii martie.

Măsura gândită de guvernul federal la presiunile Bruxelles-ului urma să fie testată inclusiv în fosta capitală Bonn (300.000 de locuitori), dar şi la Essen, oraş industrial din Bazinul Ruhr cu aproape 600.000 de locuitori.

În fața poziției afișată de edili, Berlinul a minimizat amploarea propunerii sale, cu urmări multiple, mai ales financiare şi logistice, pentru oraşele obligate astfel să gestioneze o creştere semnificativă a numărului de călători.

Marţi, justiţia germană ar putea deschide calea pentru interzicerea maşinilor vechi cu motoare diesel în centrele celor mai poluate oraşe. Decizia Curţii Administrative federale va avea un ecou naţional şi ar urma să mărească presiunea atât asupra Berlinului, cât şi asupra industriei auto, ostilă acestor măsuri.

0