596

Milioane de mașini diesel ar putea fi interzise în orașele din Germania

Sursa foto: automarket.ro
Un tribunal din oraşul german Leipzig a amânat, joi, pentru săptămâna viitoare, luarea unei decizii cu privire la posiblitatea marilor oraşe de a interzice accesul autovehiculelor diesel mai vechi, o decizie care ar putea afecta valoarea de revânzare a aproximativ 15 milioane de vehicule de pe cea mai mare piaţă auto, scrie digi24.ro.

Tribunalul administrativ federal, care era aşteptată să emită joi o decizie în acest dosar, intenţionează să „dezbată în profunzime” acest subiect crucial pentru protejarea calităţii aerului şi viitorul industriei auto germane. Judecătorul Andreas Korbmacher a precizat că tribunalul administrativ va lua o decizie pe data de 27 februarie.

Concret, curtea ar urma să decidă dacă autorităţile au obligaţia, pentru a proteja calitatea aerului, să interzică accesul în anumite zone al vehiculelor diesel cele mai poluante, responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor de dioxid de azot care favorizează bolile respiratorii şi cardiovasculare.

Sunt vizate în principal aproximativ 9,4 milioane vehicule diesel care respectă normele mai vechi, Euro 5 şi Euro 4, care sunt înmatriculate în Germania.

Pentru puternica industrie auto germană o astfel de interdicţie ar fi dezastruoasă. Numai posibilitatea unei astfel de interdicţii a dus la scăderea vânzărilor de automobile diesel în ţara care a inventat această tehnologie. Cota de piaţă a automobilelor diesel a coborât de la 48% în 2015 la aproximativ 39% în 2017.

Acest dosar are implicaţii şi dincolo de Germania. Autorităţile din Paris, Madrid, Mexico City şi Atena au anunţat că intenţionează să interzică accesul automobilelor diesel în centrul oraşelor începând din 2025, în timp ce primarul din Copenhaga ar vrea să interzică accesul automobilelor diesel încă de anul viitor.

publika.md

0