1032

Nu e glumă! Un român şi-a uitat soţia într-o parcare din Ungaria

Sursa foto: en.parisinfo.com
Nu e banc şi, cu siguranţă, nu e nici o postare de pe vreun site de bacuri. Un bărbat din România şi-a uitat pur şi simplu soţia într-o parcare din Ungaria, scrie ebihoreanul.ro, potrivit Digi24.ro.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Somogy, întâmplarea s-a petrecut chiar miercuri, 21 februarie, într-o parcare de pe autostrada M5, în apropierea oraşului Szeged.

Soţul a condus apoi mai multe sute de kilometri, convins fiind că partenera sa de viaţă se află în maşină.

Abia într-un târziu și-a dat seama că nu e așa. Ce a urmat e o întreagă aventură.

"Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste 300 de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria", scrie MTI.

Până la urmă, finalul a fost fericit, cu sprijinul ambasadei şi al poliţiei.

Familia s-a reîntâlnit la biroul din Fonyód al poliţiei autostrăzilor, aproape de benzinăria la care ajunsese femeia, apoi şi-au continuat călătoria.

publika.md

0