574

Cele mai trăsnite legi pentru automobiliştii din toată lumea

Necunoaşterea legii nu poate fi o justificare şi nicidecum nu ne eliberează de răspundere, iar dacă ar fi să călătoriţi în una din ţările descrise mai jos, aţi putea să vă ciocniţi de unele legi stranii sau chiar absurde care ar putea să vă pună într-o situaşie neplăcută.

În Australia există o lege simplă şi utilă, însă nu de fiecare dată comodă. Aceasta interzice şoferilor să lase cheile în vehicul când aceştia pleacă undeva, indiferent dacă aceştia au ieşit să alimenteze rapid automobilul sau au plecat în acasă uitând de chei. Angajaţii poliţiei apropo nu cred că fraza „îmi cer iertare mă grăbeam şi am uitat”, poate fi o scuză pentru conducătorii auto.

În Marea Britanie, până în anul 1976, taxiurile din Londra erau obligate să fie echipate cu un bolato de fân şi un sac de ovăz. Aceste legi au fost votate ceva timp mai devreme, pe când pe străzile din Londra puteai vedea trăsuri cu cai care la fel erau folosite în calitate de taxi. Însă către începutul anilor 1970, caii erau folosiţi doar de piliţie, circuri şi grădine zoologice. Din fericire în ziua de astăzi această lege nu mai există, iar taximetriştii pot lucra liniştit fără teama de a fi amendaţi în lipsa unui sac de ovăz.

Legile din Danemarca vin să aducă cât mai multă mişcare în viaţa mecanicilor auto. Astfel o lege a acestei ţări interzice pornirea propulsorului atât timp cât mecanicul se află sub maşină. În această ordine de idei mecanicii sunt nevoiţi să facă extrem de multă mişcare pentru a nu primi o amendă usturătoare.

În Canada, există oraşelul Kanata, în care este intrezisă vopsirea porţilor garajului în culoarea liliacului. La fel aici nu este recomndat de a repara maşina în stradă, decât în cazurile în care din motivul deteriorării vehiculul nu se mai poate deplasa.

Dacă ar fi fost să călătoriţi în Luxemburg până în anul 2000, aţi fost nevoiţi să folosiţi claxonul de fiecare dată când driţi să depăşiţi un automobil sau chiar un biciclist. Acum această lege a fosti scoasă, însă există legea care interzice exploatare unui mijloc de transport care nu este echipat cu ştergătoare de parbriz, adică chiar dacă maşina dumneavoastră nu are parbriz, ştergătoarele oricum sunt obligatorii.

Abia în anul 2017, guvernul Arabiei Saudite a permis femeilor să primească permise de conducere şi să poată conduce automobilul. Până în acel moment femeilor li se interzicea să conducă automobile, dar în urma protestelor care se dăfăşurau sistematic începând cu anul 1990, acestea totuşi au primit acordul de a urca la volan. Însă totuşi unele restricţii au rămas. astfel încât o femeia nu poate urca la volan decât cu permisiunea unui tutore, cum ar fi tatăl, soţul sau fratele mai mare.

Correa de Sud se poate evienţia prin legea care interzice poliţiştilor să ascundă faprul că au primit sau luat mită primită de la şoferi. Cu alte cuvinte logica ar fi următoarea, poţi lua mită dar nu ai voie să ţii în taină acest lucru.

Cea mai proaspătă lege stranie şi absurdă a fost adoptată în Turkmenistan. Preşedintele acestei ţări a interzis exploatarea automobilelor care au o altă culoare decât cea albă. Vestea bună e că această lege a fost valabilă doar până pe data de 2 ianuarie, probabil şeful statului turkmen a vrut să-şi vadă oraşul în seara de anul nou complet alb, fără nici o pată neagră care ar strica farmecul sărbătorilor de iarnă.

www.autoexpert.md

0