561

Bursele elevilor care studiază la arte se majorează cu 5%

Elevii talentați care studiază în instituții cu profil de arte vor primi burse majorate. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat în acest sens un proiect de hotărâre pentru a asigura buna funcționare a sistemului instituțional din domeniul culturii.

Potrivit documentului, cuantumul burselor de promovare şi de întreţinere pentru elevii talentaţi din liceele-internat republicane cu profil de arte şi pentru elevii talentaţi din clasele IV-IX ai Colegiului Naţional de Coregrafie se majorează cu 5 la sută pentru toate categoriile de burse stabilite de Guvern.

Pentru implementarea acestui proiect, bugetul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării include alocaţii suplimentare în sumă de 75,8 mii lei.

După ce proiectul va fi aprobat, bursele se vor recalcula începând cu 1 ianuarie 2018.

deschide.md

0