Rusia vrea să organizeze călătorii în spaţiu pentru turişti
Sursa foto: descopera.ro
Rusia vrea să organizeze călătorii în spaţiu pentru turişti peste câţiva ani şi speră că va putea să ofere astfel de excursii „confortabile” la un preţ mai mic de 100 de milioane de dolari, a anunţat un reprezentant al sectorului spaţial rusesc, informează Agerpres.
„Discutăm despre posibilitatea de a propune turiştilor călătorii în spaţiu”, a declarat pentru cotidianul Komsomolskaya Pravda Vladimir Solntsev, directorul companiei publice ruseşti Energia, care concepe şi dezvoltă vehicule spaţiale.
„Studiile de piaţă au confirmat: există oameni care sunt dispuşi să plătească pentru acest lucru (…) până la 100 de milioane de dolari”, a spus antreprenorul rus.
Compania Energia, care concepe vehiculele spaţiale Progress şi Soyuz ce ajung la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), este pe cale să construiască un nou modul pentru această staţie, NEM, şi se pregăteşte să realizeze un modul similar, NEM-2, care îi va primi pe viitorii turişti spaţiali, a precizat Vladimir Solntsev.
NEM-2, al cărui nume este provizoriu, este „un modul pentru 4-6 persoane”. El va avea „cabine confortabile, două toalete, internet. În mare, va fi atât de confortabil pe cât poate fi un modul în spaţiu”, a adăugat antreprenorul rus, potrivit căruia constructorul american de avioane Boeing s-a declarat interesat de un parteneriat în vederea realizării acestui proiect.
Cinci sau şase turişti vor putea să efectueze aceste călătorii în timpul unor sejururi de cel mult 10 zile în spaţiu, potrivit directorului de la Energia, care nu a făcut însă public un calendar oficial al proiectului.
Turismul spaţial, un sector în plină dezvoltare, rămâne pentru moment apanajul companiilor occidentale, precum cea americană Virgin Galactic, care a dezvoltat în 2016 un avion suborbital, SpaceShipTwo, şi care a anunţat că are deja 650 de clienţi pentru viitoare zboruri în spaţiu.
Rusia, ale cărei lansatoare Soyuz sunt singurele din lume care pot să ducă echipaje de astronauţi pe ISS – şi să le readucă în condiţii de siguranţă pe Terra – după retragerea din funcţiune a navetelor spaţiale americane, l-a trimis în spaţiu în 2009 pe miliardarul canadian Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut aproape două săptămâni pe orbită la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
tv8.md