975

Polonia îşi închide magazinele şi pieţele în zilele de duminică

Polonia declară război comerțului în zilele de duminică. Liderul de la Varşovia, Andrzej Duda, a semnat un document care va forţa magazinele şi pieţele să-şi închidă porţile în ultima zi a săptămânii.

Potrivit proiectului, începând din 1 martie, comercianţii vor putea activa doar în prima şi ultima duminică a lunii.

Deja în 2020 se aşteaptă ca magazinele şi pieţele să opereze doar şapte duminici pe an.

Andrzej Duda susţine că astfel, angajaţii din acest domeniu vor avea mai mult timp liber pentru familiile lor.

Studiile arată însă că aceste modificări vor avea efecte negative asupra economiei ţării.

Dacă magazinele vor fi deschise mai puţine duminici, vânzările ar putea scădea cu aproape un miliard de euro.

publika.md

0