884

Pavel Filip întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite

Sursa foto: prime.md
Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde, în perioada 29-30 ianuarie 2018, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite (EAU).

Premierul Pavel Filip va avea întrevederi cu prim-ministrul și vicepreşedintele EAU, Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, președintele Consiliului Național Federal, Amal Al Qubaisi, precum și cu alți oficiali emiratezi.

În cadrul vizitei, urmează a fi semnate mai multe documente bilaterale.

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite au fost stabilite la 21decembrie 1995. Până în prezent, între cele două state au fost semnate patru tratate în domeniile diplomatic, economic, investiţional şi aerian.

În ultima perioadă, relațiile politice, economice și instituționale dintre cele două state s-au dinamizat. Astfel, au fost întreprinse mai multe vizite de lucru reciproce ale oficialilor moldoveni şi emiratezi, totodată, a fost organizat şi un forum de afaceri moldo-emiratez.

politics.md

0