1015

Mai multe femei din Iran au fost arestate pentru refuzul de a purta basma

În reţelele sociale au fost difuzate luni imagini cu şase femei din Iran care şi-au manifestat solidaritatea cu două protestatare împotriva portului obligatoriu al basmalei, impus de autorităţile islamice, relatează DPA. Cele şase şi-au scos basmalele şi le-au ridicat în beţe, la fel ca Vida Movahed, devenită celebră pentru acest gest în decembrie anul trecut, al cărei protest a precedat manifestaţiile din Iran împotriva regimului ayatollahilor.

Mai mulţi martori oculari au afirmat că protestatarele au fost arestate de poliţie. Ele sunt pasibile de câteva săptămâni de închisoare.

Tot luni, ceva mai devreme, o altă femeie a fost reţinută după ce şi-a scos basmaua chiar în locul unde protestase Vida Movahed. Nici acest incident, nici cele care au urmat nu au fost menţionate de autorităţile iraniene sau de presa locală.

După revoluţia islamică din 1979, femeile şi fetele în vârstă de peste nouă ani din Iran sunt obligate să poarte basmale care să le acopere părul şi haine largi. 

agerpres.ro

0