906

Băsescu a participat la o întâlnire cu cetățenii din raionul Nisporeni

Sursa foto: romanialibera.ro
Președintele de onoare al Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, a participat la o întâlnire cu cetățenii din raionul Nisporeni. Unde a fost discutată Unirea Republicii Moldova cu România.

La Centrului de cultură şi tineret „Luceafărul” din Nisporeni, președintele de onoare al PUN, Traian Băsescu, a avut o întâlnire cu locuitorii. Cetățenii i-a scandat numele și „Unire”, potrivit Unimedia.

Amintim că Traian Băsescu și fostul ministru al Apărării, au vizitat ieri Mitropolia Basarabiei. În cadrul discuţiilor au fost abordate diferite probleme referitoare la misiunea Bisericii, în special cu privire la slujirea socială şi prezenţa acestei instituţii fundamentale a neamului românesc, în societatea contemporană din Basarabia.

politics.md

0