959

Leancă anunță care sunt obiectivele sale și cu cine va lucra mai departe

Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a anunțat astăzi care sunt obiectivele sale pentru următoare perioadă a anului 2018. Acesta a adăugat că nu -și va crea propriul aparat instituțional, ci va activa împreună cu Departamentul Integrării Europene din cadrul Ministerului de Externe.

În cadrul unei conferințe de presă, în care a prezentat rezultatele vizitei sale la Bruxelles, Iurie Leancă a făcut o introducere a obiectivelor din noua funcție pe care o deține, cea de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova.

„Primul obiectiv constă în implementarea Acordului de Asociere, pentru a arăta că noi suntem ferm angajați. Implementarea Acordului de Asociere înseamnă și acțiuni pe plan intern și am decis să ne axăm pe anumite domenii cum ar fi reforma justiției, sistemul de integritate, dezvoltarea zonei de liber schimb. Colaborarea cu societatea civilă este prioritară și încă un domeniu prioritar va fi comunicarea cu societatea pentru a exista o percepție obiectivă referitor la UE și o percepție reală a ce înseamnă integrarea în UE. Un ultim obiectiv este o analiză a funcționalității instituțiilor de stat”, a declarat Leancă.

Vicepremierul a adăugat că nu intenționează să-și creeze propriul aparat instituțional de care să fie ajutat în activitate.

„Mai departe voi lucra cu Departamentul Integrării Europene din cadrul Ministerului de Externe pentru că ei deja au o experiență foarte bună în acest domeniu. Voi crea un grup de lucru cu agențiile din subordinea ministerelor și cu societatea civilă. Ne vom întâlni o dată pe săptămână pentru a stabili modalitatea de lucru. Sper să trimitem și la stagii angajați din cadrul ministerelor și a agențiilor, pentru a acumula experiența europeană”, a dăugat Iurie Leancă.

Amintim că, în perioada 22-23 ianuarie, Iurie Leancă a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut un șir de întrevederi importante cu mai mulți decidenți din Uniunea Europeană. În cadrul discuțiilor, vicepremierul pentru Integrare Europeană a informat partenerii europeni despre angajamentul Guvernului de la Chișinău de a accelera reformele în domenii cheie, în mod special, cel al justiţiei și luptei împotriva corupției.

deschide.md

0