1061

Un bărbat își vinde casa pentru 100.000 de Biblii. Iată motivul

Situație nemaiîntâlnită la Câmpulung Moldovenesc din România, acolo un bărbat își dă casa la schimb pentru 100.000 de Biblii. Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi este un bărbat, care locuiește de mai mulți ani în Spania.

Acesta a creat o adevărată insterie pe internet după ce a anunțat că își vinde casa cu două etaje din Câmpulung Moldovenesc pentru 100.000 de Biblii, potrivit Monitorul de Suceava.

Bărbatul a pus două bannere mari pe imobilul pe care intenționează să îl vândă: unul pe care anunță că este dispus să dea casa celui care îi oferă cărțile sfinte, iar altul pe care „propovăduiește” a doua venire a lui Isus Hristos.

„Am pus acest anunţ pentru că eu consider că revenirea Domnului Isus Hristos e foarte aproape, iar bunurile, casa mea, nu mai au nici o valoare”, a povestit bărbatul.

El a spus că înţelegând acest lucru, bucuria lui cea mai mare este să dea casa la schimb pe Biblii, pe care să le împartă în acţiuni de misionariat, adăugând că o primă acţiune de misionariat în Africa o va avea peste o lună sau două.

Câmpulungeanul spune că a primit deja mai multe telefoane din partea unor persoane interesate de casă, dar încă nu a ajuns la o înţelegere cu acestea. Şi asta pentru că cei care vor să facă schimbul trebuie să ştie că în mod obligatoriu Bibliile trebuie să conţină şi Vechiul şi Noul Testament, dar şi să fie în engleză sau franceză.

„Eu vreau să-l ajut pe client, dar Biblia trebuie să fie completă. O Biblie se vinde şi la mai puţin de un euro. Iar la numărul de Biblii pe care îl cer un potenţial client este liber să caute şi să se intereseze de unde ar putea să găsească cea mai bună ofertă”, a explicat bărbatul.

Deşi aşa cum singur spune anunţul pus pe casă este cât se pare de serios, mulţi dintre cei care trec pe lângă imobil nu cred acest lucru, crezând că e vorba despre o glumă.

moldova.org

0