569

Organizația mondială Freedom House: Republica Moldova, numită doar „parțial liberă”

Republica Moldova a fost numită "parțial liberă" și a obținut un scor total de 61/100, în care 100 este indicatorul maxim al libertății, potrivit organizației Freedom House, care analizează libertatea și democrația din toate țările lumii.

Freedom House și-a publicat raportul anual "Libertatea în Lume". Acesta cuprinde o evaluare a stării drepturilor politice și libertăților civile din întreaga lume.

La capitolul drepturile politice, dar și a libertăților civile, Republica Moldova are un scor de 3/7, unde 1 înseamnă "cel mai liber", iar 7- "cel mai puțin liber".

Raportul detaliat al fiecărei țări urmează a fi publicat. Deocamdată, poate fi accesat un raport general al situației țărilor lumii.

Potrivit raportului, per total, 45% din țări sunt libere, 30% pațial libere, iar 25% nu sunt libere. Mai mult, umanitatea ar fi suferit în 2017 cea mai serioasă criză de democrație din ultimele decenii. Anul 2017 a fost al 12-lea an consecutiv de scădere a libertății globale.

Ediția 2018 a raportului acoperă 195 de țări și 14 teritorii, monitorizate între 1 ianuarie 2017 până pe 31 decembrie 2017.

unimedia.info

0