1328

Fostă profesoară de limba rusă din Telenești, condamnată pentru că a bătut 3 elevi

Sursa foto: libertatea.ro
O fostă profesoară de limba rusă din cadrul Gimnaziului din satul Mihalaşa, raionul Teleneşti, tot ea şi directoarea respectivei instituţii de învăţămînt, a fost condamnată recent la amendă în marime de 17 mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcţii în domeniul învăţămîntului timp de 5 ani. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura din Teleneşti a demonstrat vinovăţia acesteia de comiterea tratamentului inuman şi degradant, transmite today.md.

În concret, în intervalul anilor 2014 – 2015, în timpul orelor de limbă rusă, profesoara a lovit de mai multe ori peste cap şi a folosit constant replici jignitoare faţă de trei elevi din clasa a V-a.

În acest mod, profesoara a decis să-i pedepsească pe cei trei pentru că nu şi-au făcut temele pentru acasă, acţiuni care au avut loc în prezenţa colegilor de clasă. Într-un alt caz, inculpata a impus cei trei minori să execute cîte o mie de genuflexiuni - efort fizic de intensitate exagerată, care a generat surmenajul excesiv al copiilor vizaţi, cauzându-le febră musculară cu rigiditatea muşchilor şi edem al coapsei.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni, inculpata le-a umilit elevilor demnitatea, le-a provocat intense dureri fizice şi suferinţe psihice, care reprezintă - tratamente inumane şi degradante.

Cazul a ieşit la iveală după ce unul dintre elevi le-a povestit părinţilor despre cele întîmplate, aceştia depunînd o plîngere la Procuratură, imediat fiind iniţiată o cauză penală pe acest fapt. Fiind audiat în condiţii speciale, minorul a declarat că nu a fost unicul copil umilit, ci împreună cu încă doi colegi.

La demersul procurorilor, în anul 2015, profesoara a fost suspendată din funcţie, după care aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţată în căutare generală. În vara anului trecut, femeia, a revenit în ţară, procurorii reluînd urmărirea penală şi demonstrînd vinovăţia ei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

timpul.md

0