O femeie din Chișinău a murit din cauza complicațiilor provocate de gripa A(H1N1)
Gripa porcină a făcut prima victimă. O femeie din Capitală internată în stare gravă la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” a decedat, la o zi de la internare în secția de reanimare a spitalului.
Potrivit şefului Direcţiei Sănătate a Municipiului Chişinău, Mihai Moldovanu, femeia în vârstă de 42 de ani, nu avea poliță medicală și până a ajunge în stare gravă la spital a primit un tratament inadecvat. „Pacienta s-a adresat tardiv la specialiști, și chiar dacă medicii au depus toate eforturile ca să o ajute organismul ei era deja slăbit, relatează Sănătate INFO.
În urma prelevării probelor virusologice s-a depistat că femeia era infectată cu virusul A(H1N1)”.
Specialistul susține că acesta este și rezultatul culturii noastre privind grija față de propria sănătate. Acesta îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva gripei în perioada de vaccinare, dar și să aibă o igienă personală adecvată.
„În această perioadă vom insista ca medicii din școli și grădinițe în fiecare zi să facă verificări, iar dacă există cazuri suspecte, să se ia măsurile necesare”, a mai spus Moldovanu.
Medicii recomandă ca la apariția primelor simptome de infecție să ne adresăm specialiștilor și nicidecum să nu apelăm la autotratament.
radiochisinau.md