1198

Un deţinut declarat mort s-a trezit la autopsie. Familia cere eliberarea imediată

Sursa foto: obseques.ooreka.fr
Familia unui deţinut spaniol care fusese declarat mort de medici înainte de a se trezi la autopsie a cerut eliberarea imediată a acestuia din închisoare, informează cotidianul britanic The Telegraph.

Gonzalo Montoya Jimenez, în vârstă de 29 de ani, a început să sforăie pe masa de autopsie, duminică, la morga din oraşul Asturias. Cu patru ore înainte, decesul său fusese constatat de medicii închisorii din apropiere.

Medicii legişti trăseseră deja liniile pe corp în vederea efectuării autopsiei, dar deţinutul s-a trezit înaintea procedurii.

Marţi, deţinutul continua să fie spitalizat, iar autorităţile investighează circumstanţele medicale ciudate.

hotnews.md

0