3152

Cel mai tare BMW X făcut pentru off-road. Doar cinci vor fi construite

Atelierul german de tuning Manhart a prezentat cel mai impresionant proiect de modificare al unui BMW X6 M. De această dată specialiştii au decis să nu facă din nou o maşină performantă pentru circulaţia pe drumuri publice, ci una robustă, capabilă să se descurce real în condiţii extreme de off-road.

Premiera noului Manhart MHX6 Dirt² Concept a avut loc la Essen Motor Show, eveniment automobilistic care se desfăşoară în aceste zile în Germania.

Interesant este că motorul V8 de 4.4 litri a fost impus să producă tocmai 900 de CP şi 1.200 Nm de cuplu, cifre fenomenale spre deosebire de cei 575 de CP şi 750 Nm generaţi de propulsorul de pe o maşină obişnuită.

Aflăm că pentru a atinge astfel de performanţe a fost nevoie de schimbarea turbo compresoarelor, instalarea unor pistoane şi biele noi, a unui sistem de injecţie original din fibră de carbon, a unui intercooler modificat şi a unui eşapament sport diferit faţă de cel original.

Mai mult, Manhart spune că va pune pe o astfel de maşină o suspensie modificată cu arcuri KW, va întări cutia de viteze pentru a fi capabilă să suporte fără nicio grijă toate forţele şi va primi mecanisme de frânare mult mai performante.

La exterior vor mai apărea două snorkel-uri, o carcasă de protecţie în jurul caroseriei, un troliu, o bandă cu LED-uri puternice pe acoperiş, un bullbar, eleron, suport pentru ataşarea unei roţi de rezervă pe lunetă, o protecţie completă a dedesubtului cu foi din oţel. Mai ies în evidenţă un spoiler şi o capotă din fibră de carbon.

La mărirea gărzii la sol au contribuit anvelopele BF Goodrich cu dimensiuni de 305/40, care acoperă nişte jante concave de 21 de inci.

Interiorul va fi de asemenea modificat. Manhart spune că printre altele va monta doar scaune individuale pentru pasageri, dar şi un frigider! 

Deocamdată MHX6 Dirt² poartă un statut de concept, însă după cum am spus anterior va fi construit într-un număr infim. Doar cinci maşini vor exista, vor fi construite în 6-8 luni şi vor costa fiecare câte 395.000 de euro!

autoblog.md

3