Cum va fi iarna? Află prognoza meteo pentru următoarele trei luni
Meteorologii ne dau asigurări că lunile decembrie, ianuarie și februarie nu vor fi prea friguroase, dar nu exclud și perioade cu fenomene mai severe.
Astfel, reieșind din datele măsurătorilor de specialitate, media climatologică va fi echivalentă cu cea din anul precedent și se va situa între -1 și -3 grade Celsius, iar media cantității de precipitații va constitui de la 85 până la 110 mm/m pătrat.
Solicitată de reporterul nostru, Lidia Treșlico, Șefa direcției meteorologice din cadrul Serviciului Meteorologic de Stat a spus că, în mod normal vor apărea perioade cu viscol și ger, în special în partea de Nord a țării, fenomene care nu pot fi însă anticipate.
„În decembrie vremea va fi blândă, fiind condiționată de masele de aer cald și umed ce sosesc dinspre Atlantic. În cea de a doua jumătate a iernii, de la sfârșitul lunii ianuarie vremea va deveni mai rece”, a precizat experta.
Lidia Treșlico nu a putut să ne spună dacă, de sărbătorile de iarnă, cetățenii Republicii Moldova se vor bucura de zăpadă.
Precizăm că, în iarna 2016-2017, cea mai joasă temperatură înregistrată a fost -21 de grade.
curentul.md