11896

„N-am ştiut că sunt cel mai bogat om din sat”! Ce a găsit un bărbat la el în curte (Foto)

Florin Stănciucu, un bărbat din Olt, a găsit, săpând în curte pentru temelia unui gard, o brăţară din aur de 24 karate, de peste 100 grame, care se presupune că ar avea 2.000 de ani. Astfel, la una dintre capete aceasta are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice, scrie Adevarul.ro.

Poliţia i-a făcut de curând o vizită tânărului de 27 de ani, după ce din satul Jugaru, comuna Optaşi Măgura, judeţul Olt, a plecat zvonul că acesta ar deţine un obiect de patrimoniu, o brăţară dacică masivă. Bărbatul spune însă că s-a mirat de ce aşa de târziu a stârnit interesul, pentru că le-a spus câtorva vecini chiar la acel moment, iar, ce-i drept, în urmă cu vreo două săptămâni, a aflat chiar tot satul.

Totul a început în urmă cu doi ani, când bărbatul s-a hotărât, împreună cu membrii familiei, să sape un şanţ pentru a construi un gard. În urma săpăturilor, Florin a găsit obiectul şi s-a grăbit să i-l arate şi soţiei.

„Am dat de ea în timp ce făceam o temelie pentru gard. Am dus-o în casă, şi am lăsat-o prin casă. O vreme s-a jucat fie-mea cu ea. Pe urmă, a luat nevastă-mea bijuteriile, ce mai avea, şi le-a pus toate într-o geantă. Şi-am uitat de ea, a dat din nou de ele acum”, a povestit el.

Totodată, Florin a spus că n-a ştiut niciodată că este cel mai bogat om din sat, când el este sărac lipit şi cumpără pâine pe datorie.

Bărbatul a mai povestit că iniţial bijuteria era întreagă, însă, după ce, o vreme, fetiţa de nici doi ani s-ar fi jucat cu ea, s-a mai deteriorat, pentru ca, în cele din urmă, bărbatul să detaşeze o parte, din curiozitate, mărturiseşte. „Ea era întreagă. Între timp ce s-a jucat fie-mea cu ea, ce alea, s-a rupt vârfu’ ăla, care avea vreo 15 grame. Şi tot eu, de curios, am rupt-o de tot să văd dacă e galben şi la mijloc. Când am vrut să aflu ce e şi cum e“, a relatat bărbatul.

Bărbatul mai speră la o recompensă, pentru că „n-am furat-o, n-am da nimănui în cap, n-am pitit-o, am ţinut-o şi întrebam ca prostu’ – ce e asta, ce e asta“. Valoarea adevărată a obiectului găsit nu o cunoaşte nici astăzi, însă spune că, dacă e foarte mare, nu i-ar strica şi lui o casă cu două camere, pentru că stă cu soţia şi cei doi copii în casa părinţilor săi, unde locuieşte de asemenea şi fratele lui, mai scrie Adevarul. ro.

Întrucât brăţara ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care urmează să se pronunţe asupra veridicităţii acesteia.

moldova.org

0