909

Bărbații care poartă fustă în public riscă închisoare. Legi neobișnuite sau amuzante din Italia

Foarte multe țări de pe glob au legi neobișnuite. De exemplu, în Alaska este ilegal să te uiți la un elan pe geamul unui avion, în Franța nu ai voie să-i pui unui porc numele de Napoleon, iar în Thailanda este ilegal să calci pe bani. Și în Italia întâlnim mai multe legi și reguli deosebite sau chiar amuzante, scrie avocatnet.ro.

În Italia, ca în multe țări de pe glob, există o serie de legi neobișnuite, absurde sau chiar amuzante. Iată o parte din legile sau regulile neobișnuite:

  • în Torino, proprietarii de câini sunt obligați să-și plimbe animalele de companie de trei ori pe zi;
  • în Lerici (Liguria) este ilegal să usuci prosoape sau rufe la geam;
  • în Roma, grupurile de trei sau mai multe persoane riscă să fie amendate cu 500 de euro dacă sunt prinse cântând sau dansând pe stradă;
  • chiar dacă înotul în fântâni arteziene nu este ilegal, cine este prins făcând acest lucru va fi amendat;
  • un bărbat care poartă fustă în public poate fi arestat;
  • în Milano, o lege veche obligă pe toată lumea să zâmbească atâta timp cât se află într-un spațiu public. Excepție de la această regulă pot face angajații din spitale și cei ce participă la înmormântări;
  • în Florența nu este permisă deschiderea de shaormerii sau fast-food-uri cu preparate străine în centrul istoric. Această decizie a fost luată pentru a proteja produsele și bucătăria locală.

Una dintre cele mai ciudate legi a fost votată în anul 2012 în comuna Falciano del Massico (în apropiere de Napoli). În această localitate este ilegal ca un cetățean să moară. Această decizie a fost luată după ce s-a constatat că cimitirul din localitate nu mai avea niciun loc de veci disponibil și era nevoie ca persoana decedată să fie înmormântată în localitatea vecină. Până în prezent, cel puțin două persoane au încălcat această regulă.

bizlaw.md

0