834

Miliardarul care l-a depășit pe Gates în topul celor mai bogați oameni

Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din lume, întrecîndu-l pe Bill Gates după ce acțiunile Amazon au crescut cu 13,5%.

El și-a adăugat 10 miliarde de dolari la avere în doar câteva ore scrie CNN Money. Amazon, compania fondată de Jeff Bezos a prezentat la sfîrșitul săptămînii trecute un raport al cîștigurilor pe ultimele trei luni, iar cifrele spectaculoase au dus la creșterea acțiiunilor Amazon cu 13,5%.

Ca urmare a avestei valorizări, Bezos, care deține aproape 80 de milioane de acțiuni Amazon, a devenit cel mai bogat om din lume el adăugînd încă 10 miliarde de dolari ca urmare a creștereii valorii acestor acțiuni, ceea ce înseamnă că averea sa a ajuns acum la peste 90 de miliarde de dolari.

La închiderea burselor, Bill Gates a ocupat prima poziție în indicele Bloomberg Billionaires, cu o valoare netă de 88 de miliarde de dolari, în timp ce Bezos avea 83,5 miliarde de dolari. Dar creșterea spectaculoaăs de vineri i-a făcut pe cei doi să schimbe pozițiile.

Dar nici Gates nu se poate plînge, deoarece și valoarea averii sale a crescut la sfârșitul săptămânii trecute după ce acțiunile Microsoft au crescut cu 7%. Gates deține 103 milioane de acțiuni începînd cu luna septembrie, potrivit FactSet. Stocul Microsoft a urcat cu aproximativ 6 dolari pe acțiune, astfel încât Gates a adăugat aproape 600 de milioane de dolari la averea sa personală.

Bezos l-a mai detronat odată pe Gates, pe data de 27 iulie, cînd valoarea sa netă a depășit 90 de miliarde de dolari din cauza unei creșteri temporare a stocului Amazon.

noi.md

0