Cum arăta adevăratul Jack, interpretat de DiCaprio în filmul “Titanic”
John Borland "Jack" Thayer III a fost unul dintre pasagerii care se aflau la bordul celebrului vas Titanic atunci cînd a avut loc tragicul eveniment.
Acesta făcea parte din familia Thayer, o familie aristocrată, în care tatăl său, John Borland Thayer II era Director şi Vice Preşedinte al Companiei feroviare din Pennsylvania, iar mama sa, Marian Morris Thayer era o femeie importantă din Philadelphia. Jack avea doar 17 ani atunci cînd s-a urcat la bordul vasului Titanic, în anul 1912, scrie ONE.
Nu mulţi au fost cei care au supravieţuit, iar Jack Thayer Jr. s-a numărat printre cele 40 de persoane care au sărit sau au căzut în apă şi au fost salvaţi. Se pare că acesta este prototipul personajului Jack Dawson, jucat de Leonardo DiCaprio.