929

Judecătorii nu-i permit să iasă din casă. Dorin Chirtoacă, izolat și lipsit de dreptul la reacție

Avocații lui Dorin Chirtoacă au epuizat astăzi și ultima șansă de a-l scoate din casă pentru ca acesta să poată depune dosarul de participare la referendumul inițiat de socialiști împotriva sa. Curtea de Apel a respins ambele demersuri ale avocaților care au cerut eliberarea lui Chirtoacă precum și solicitarea ca edilului suspendat să i se permită să iasă din casă pentru a se înregistra în cursă pentru referendum.

„Riscurile care au fost anunțate de către acuzare nu au fost diminuate și pentru buna examinare a cauzei penale este necesară prelungirea măsurii preventive. Și totodată s-a solicitat și permisiunea inculpatului de a se deplasa la CEC. S-a solicitat respingerea deoarece doar instanța de fond care a aplicat măsura preventivă poate acorda permisiunea de a părăsi domiciliul,” susține procurorul Dumitru Robu.

„Este un drept care trebuie să respectat, doar că el nu este respectat. Este o hotărâre ilegală, deoarece iarăși s-a examinat recursul în lipa materialelor cauzei,” adaugă avocata Tatiana Iovu.

„Râde Europa întreagă de voi. Republica Bananieră. Și tot mai jos, și mai jos și mai jos până or pleca toți definitiv de aici. O zi bună”, a menționat primarul suspendat Dorin Chirtoacă.

Chirtoacă este bănuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată, dar și de prejudicierea bugetului municipal cu aproape 66 de milioane de lei.

tv8.md

0