Vameșii au reținut peste 4,3 tone de produse din carne de porc
Inspectorii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au prevenit marți, 17 octombrie, două tentative de plasare pe piață a produselor din carne de porc, fără acte de proveniență. Conform informațiilor deținute de către aceștia, bunurile au fost introduse în țară prin eludarea controlului vamal și sanitar veterinar.
Primul caz a fost raportat de către ofițerii Echipelor Mobile în dimineața zilei de ieri, după ce, au depistat într-un microbuz 3 700 kg de produse din carne de porc, de proveniență ucraineană. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că marfa îi aparținea conducătorului autovehiculului – un locuitor al mun. Bălți, în vârstă de 37 de ani.
Câteva ore mai târziu, ofițerii patrulei mobile au identificat și stopat pe o stradă din mun. Chișinău încă un autoturism, despre care aveau informații că este utilizat pentru transportarea bunurilor nedeclarate. Verificările dispuse asupra acestuia au relevat prezența a 675 kg de produse din carne de porc, aduse din regiunea transnistreană, prin ocolirea posturilor vamale interne de control.
Loturile au fost ridicate și urmează transmise inspectorilor ANSA pentru efectuarea expertizelor de rigoare. Totodată, serviciile specializate ale Vămii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.
Menționăm că, Serviciul Vamal și ANSA continuă întreprinderea acțiunilor intensificate de control la frontiera moldo-ucraineană în vederea neadmiterii reintroducerii virusului pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova, răspândirea căruia ar genera pierderi economice considerabile.