881

Maia Sandu îl invintă pe Vlad Plahotniuc la o dezbatere publică: Poate veni cu prompterul

Liderul PAS, Maia Sandu, îl invită la o dezbatere publică pe președintele PDM Vlad Plahotniuc pe probleme și soluții concrete ce pot fi aplicate în domeniul învățământului.

Aceasta după ce liderul democraților a declarat ieri moratoriu asupra procesului de închidere a școlilor din țară, demarat pe timpul când Maia Sandu deţinea funcţia de ministru al Educației.

Dacă domnul Plahotniuc a devenit brusc mare „expert” în educație, îl invit la o dezbatere publică cu privire la problemele și soluțiile concrete ce pot fi aplicate în domeniul învățământului. Mai ales că PD a condus Ministerul Economiei din 2009, iar starea educației depinde, în mare măsură, de starea economică a țării.
Sau îi este frică, ca întotdeauna, de o discuție în fața cetățenilor? Atenționez că voi discuta cu persoana care, în mod public, coordonează toate activitățile din țară”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

În final, lidera PAS a precizat că “Domnul Plahotniuc poate veni cu prompterul, dacă altfel nu poate.

Partidul  Democrat a anunţat ieri moratoriu asupra închiderii de școli în țară, întrucât reforma în educaţie, demarată de guvernarea precedentă, a suferit mai multe eşecuri.

“Programul de închidere a şcolilor din ţară a fost oprit, întrucât reforma în educaţie, demarată de guvernarea precedentă a suferit mai multe eşecuri, iar din această cauză au de suferit elevii, profesorii şi părinţii”, a anunţat liderul democraţilor Vlad Plahotniuc, în cadrul briefingului săptămânal al formaţiunii.

moldova.org

0