68 de ani de la punerea în circulație a primului troleibuz în Chișinău
La data de 12 octombrie 2017 se împlinesc 68 de ani de la punerea în circulație a primului troleibuz în capitală. Troleibuzul de tipul MTB circula pe ruta “strada Gospitalinaia (actuala stradă Toma Ciorbă) – strada Svecinaia (actual bd. Gagarin)”. Primul troleibuz a fost condus de către Ivan Grecu.
Pe traseul, ce avea lungimea de 6 km, circulau 6 troleibuze de acest model ( fabricate în oraşul Moscova), cu capacitatea de transportare de 60 călători fiecare.
Zilnic erau transportaţi circa 24 000 de pasageri. Deja, peste un an, numărul acestor maşini s-a dublat, călătorii fiind deserviţi cu douăsprezece troleibuze, pe traseul cu o lungime de 8.8 km.
În primii ani, troleibuzele asigurau legătura dintre Gara Feroviară şi Universitatea de Medicină, Valea Morilor şi capătul str. Puşkin; str. Toma Ciorbă – str.Dokuceaev; str. Dokuceaev – podul din preajma Circului; str. Independenţei – str.Miron Costin.
Unul dintre acele troleibuze a obţinut “viză de reşedinţă” pe teritoriul actualului parc de troleibuze nr.1, unde poate fi admirat de oricine.
În anul 1959 a fost construit şi dat în exploatare parcul de troleibuze nr.1 cu capacitatea 100 de troleibuze, iar în anul 1961 tramvaiele au fost scoase din circulaţie.
moldova.org