603

Plângerea fostei judecătoare Domnica Manole, respinsă de Judecătoria Chişinău

Judecătoria Chişinău a respins plângerea fostei magistrate Domnica Manole, care a contestat o ordonanţă a Procuraturii prin care statutul de bănuit în dosarul penal deschis pe numele ei i-a fost prelungit. Asta deşi nu a existat un document iniţial prin care să i se comunice despre o asemenea calitate. Decizia a fost luată de Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi urmează să fie contestată. 

Deliberările pe marginea acestui proces nu au durat mult. Hotărârea a fost emisă de către judecătorul Mihail Diaconu.

„Sunt profund dezamăgită de decizia care a fost pronunţată astăzi. În opinia mea, noi am prezentat suficiente probe care atestă faptul că nu a fost respectată procedura prevăzută de lege de prelungire a calităţii de bănuit. Nu au fost respectate garanţiile şi drepturile prevăzute de lege. Evident că vom contesta şi vom epuiza toate căile naţionale şi în final cred că vom ajunge la Curtea Europeană”, a comentat Domnica Manole.

Fosta judecătoare a mai adăugat că i-au fost ignorate argumentele.

„S-a ignorat inclusiv înregistrarea audio, susţinerile verbale ale procurorului care au fost prezentate în cadrul procesului de contestare a ordonanţei procurorului din cadrul Judecătoriei Râşcani, unde procurorul în mod clar şi cert la data de 9 septembrie a menţionat faptul că judecătorul Manole nu are nicio calitate procesuală în cadrul dosarului penal intentat în baza articolului 307. Din considerentele respective, noi considerăm că nu poate fi emisă o asemenea încheiere - ordonanţă de prelungire a calităţii de bănuit când de fapt, nu există ordonanţa iniţială”, a mai spus fosta magistrată.

Procurorul de caz, Eugeniu Rurac, nu a comentat decizia, însă anterior a respins acuzaţiile la adresa instituţiei din care face parte şi a declarat că asemenea calitate de bănuit se subînţelege din momentul pornirii urmăririi penale.

Procesul are loc în cadrul dosarului penal pornit pe numele fostei judecătoare Domnica Manole, în urma deciziei acesteia din 2016 de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei. Drumul până la încheierea Judecătoriei Chişinău a fost însă unul lung. După ce aproape un an a fost examinată această plângere şi urma să existe un verdict, judecătorul Victor Raţoi a declarat că se abţine de la examinare, astfel că documentul a ajuns pe masa lui Mihail Diaconu.

Amintim că acum un an CSM i-a permis Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală a Domnicăi Manole. Hotărârea Consiliului a fost criticată de reprezentanţi ai societăţii civile şi a provocat nedumerirea Delegaţiei Uniunii Europene, a Ambasadei Statelor Unite la Chişinău, dar şi a Comitetului ONU pentru Drepturile Omului.

jurnal.md 

0